vineri, 20 martie 2009

AUTOCIDIA - Combaterea biologica a daunatorilor prin lupta autocida partea 2

Sterilizarea se poate obtine prin folosirea radiatiilor ionizate (radiosterilizarea) produse de diferite surse si prin utilizarea unor substante chimice, chemosterilizanti (chemosterilizarea), care reduc sau inhiba total capacitatea de reproducere.

Radiosterilizarea insectelor se poate realiza prin utilizarea razelor X (metoda abandonata în prezent datorita slabei capacitati de penetrare), radiatii gamma provenite din surse de izotopi radioactivi Co60 sau Cs137, sau prin utilizarea electronilor accelerati. Sterilizarea insectelor poate fi totala sau partiala, utilizându-se doze de iradiere foarte variabile, în functie de specie, stadiu de dezvoltare si scopul urmarit. Chemosterilizarea artropodelor poate fi obtinuta cu ajutorul unor substante chimice, atât pe cale de ingestie, cât si prin contact. Aceasta metoda a cunoscut o extindere remarcabila a cercetarilor în anii '60, dar în prezent nu mai prezinta interes datorita faptului ca produsele chemosterilizante utilizate sunt cancerigene.

Cea mai cunoscuta si mai bine acceptata metoda de control autocida este tehnica insectelor sterile (SIT). Metodele genetice sunt fara egal în ceea ce priveste specificitatea si siguranta, deoarece o singura specie din ecosistem este afectata si teoretic nu se foloseste nici un pesticid. Desi metodele genetice sunt aplicabile la orice specie de insecte ce se reproduc sexuat, majoritatea proiectelor de programe majore referitoare la SIT se refera la specii de diptere. Pe plan mondial au fost initiate trei mari proiecte de eradicare a dipterelor prin metoda SIT.

Specia Cochliomyia hominivorax (viermele surub) a fost eradicata din insula Curacao în 1954, din sud-estul Statelor Unite în 1959 si din insula Puerto Rico în 1975. Musca mediteraneana a fructelor, Ceratitis capitata este un exemplu de control cu succes a unui daunator prin metoda SIT, testata pentru prima data în insula Capri din Italia. Dar un proiect de anvergura a fost initiat în Mexic în 1971, eradicându-se daunatorul de pe mai mult de 3 milioane de hectare.

Niciun comentariu: